Puțini pași sunt mai grei decât cel spre sala de operație. Trupul se predă în mâini străine, iar sufletul, dacă nu are de ce să se agațe, se pierde în frică. Biserica are pentru acest ceas anume o rugăciune — scurtă, veche, rostită de generații de bolnavi înaintea ușii cu lumină roșie — și o rânduială care o încadrează, ca frica să nu rămână singură cu omul.
Trei ceasuri, o singură nădejde
Tradiția rânduiește pregătirea sufletească a celui ce merge la operație în trei vremi. Înainte — cu o zi sau mai multe zile devreme, cât mai e răgaz: spovedanie, împărtășanie de va fi cu putință, și citirea zilnică a rugăciunii înainte de operație. În timpul intervenției — pentru cel de pe masă, doar tăcerea încrezătoare a sufletului predat; pentru cei din sala de așteptare, rugăciunea neîntreruptă, cu numele bolnavului pomenit. După — rugăciunea de mulțumire după vindecare , pe care mulți o uită tocmai când ar trebui rostită cel mai limpede.
Regele care a plâns cu fața la perete
Sfânta Scriptură ne dă o pildă neasemuită a rugăciunii dinaintea unei sentințe fără scăpare. Regele Iezechia, bolnav de moarte, aude de la proorocul Isaia: „Rânduiește pentru casa ta, căci vei muri și nu vei mai trăi.” Nu se predă deznădejdii: „Iezechia s-a întors cu fața la perete și s-a rugat Domnului... și a plâns Iezechia cu plângere mare” (Isaia 38, 1–3). Iar Domnul a auzit: prin același prooroc i-a trimis vestea că îi adaugă cincisprezece ani de viață. Nu e făgăduința unei minuni identice pentru fiecare — dar este făgăduința că rugăciunea celui întors cu fața spre Dumnezeu, chiar și cu lacrimi, nu rămâne niciodată nerodnică.
O cruciuliță și încrederea, nu frica
Obiceiul de a duce în sala de operație o cruciuliță sau o icoană mică nu este superstiție, ci mărturisire tăcută: „Doamne, sunt al Tău și aici.” Iar temeiul pe care se sprijină toată rugăciunea acestui ceas nu este spaima de ce s-ar putea întâmpla, ci încrederea în Cel ce ține în mână și pe chirurg, și bisturiul, și clipa. Cine intră în operație cu inima strânsă de frică se luptă singur; cine intră cu rugăciunea pe buze intră însoțit.
Pentru familia din sala de așteptare
Cei ce așteaptă afară duc, uneori, crucea mai grea. Pentru ei se potrivește rugăciunea în vreme de necaz și, dacă timpul se lungește peste ceasuri, Psalmul 90 — scutul celor înfricoșați, rostit încet, rând după rând, până vine vestea cea bună.
Întrebări frecvente
Î: Cu cât timp înainte de operație se citește rugăciunea?
R: Cel mai bine începând cu o săptămână înainte, dacă îngăduie timpul, și negreșit în ajun. Se poate relua și în dimineața intervenției, cât mai e răgaz.
Î: Poate familia să se roage în locul bolnavului, dacă acesta este sedat sau nu poate?
R: Da. Rugăciunea de mijlocire a celor apropiați ține locul, în astfel de ceasuri, rugăciunii bolnavului însuși — Biserica nu a despărțit niciodată rugăciunea unui singur om de rugăciunea celor care îl iubesc.
Î: Rugăciunea înlocuiește pregătirea medicală dinaintea operației?
R: Niciodată. Analizele, recomandările anestezistului și tot ce cere echipa medicală se urmează întocmai. Rugăciunea îmbracă pregătirea medicală în încredere, nu o înlocuiește cu nimic.