Sfântul Efrem Sirul nu este același sfânt cu Efrem cel Nou, ocrotitorul bolnavilor de cancer — ci un dascăl al pocăinței din veacul al IV-lea, ale cărui cuvinte se rostesc și azi, an de an, în Postul Mare.
Diaconul din Nisibe
Efrem a trăit în Siria veacului al IV-lea, diacon, imnograf și scriitor duhovnicesc de o profunzime rar întâlnită. Rugăciunea lui cea mai cunoscută a rămas în Biserică sub numele „Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”, rostită cu metanii la fiecare slujbă de post.
Patru patimi, patru virtuți
Rugăciunea începe direct: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.” Cere apoi „duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei”, încheind cu cererea de a vedea propriile greșeli, nu pe ale altora.
Cum și când se rostește
Tradiția o leagă de Postul Mare, rostită cu metanii la slujbele de peste săptămână. Nimic nu oprește însă folosirea ei oricând peste an — mai ales alături de rugăciunea pentru vindecarea de mânie și supărare sau de rugăciunea pentru vindecarea de invidie , pentru cel care simte în sine tocmai patimile despre care vorbește chiar rugăciunea.
Același duh de pocăință îl are și Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule” , rostit zilnic în rugăciunile de dimineață.
Întrebări frecvente
Î: Sfântul Efrem Sirul e același cu Sfântul Efrem cel Nou?
R: Nu. Efrem Sirul a trăit în veacul al IV-lea și e cunoscut pentru rugăciunea de pocăință a Postului Mare; Efrem cel Nou este un mucenic grec din veacul al XIV-lea, cinstit ca ocrotitor al bolnavilor de cancer.
Î: Când se rostește Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul?
R: Tradițional, la slujbele de peste săptămână din Postul Mare, cu metanii — dar poate fi rostită oricând peste an.
Î: De ce cere rugăciunea să nu vedem greșelile altora?
R: Ultima cerere — „să nu osândesc pe fratele meu” — încheie rugăciunea cu smerenia ca țintă finală, după ce cere izbăvire de patimi și dobândirea virtuților.