✦ psalmi

Catisma a douazecea — Psaltirea Maicii Domnului

Culegere:
10 min citire
Mărime text:

PSALMUL 143
1. Binecuvântată ești, Stăpână, că ne înveți pe noi, robii tăi, să luptăm împotriva lumii, trupului și diavolului.
2. Împotriva lumii, ca să întoarcem ochii de la înșelăciunile ei.
3. Împotriva trupului, ca să ne menținem în curăție și să nu ne atingem de lucrurile oprite.
4. Împotriva diavolului, ca să înțelegem ispitele și smintelile lui și să ne împotrivim din toate puterile lucrărilor lui.
5. O, preaputernică Stăpână, te rugăm și nu vom înceta a te ruga, sloboade fulgerul puterii tale și alungă-l, trimite săgețile grabnicei tale apărări și lovește-l.
6. Proslăvește din înălțimea slavei tale, în această luptă, dreapta ta cea puternică pentru ca noi, robii tăi, izbăviți fiind de rele, cântând, să cântăm pururea slava și lauda ta.
7. Cunoaște, Stăpână, cât suntem noi de lesne alunecători spre păcat și cât de trebuincioasă este mâna ta de ajutor.
8. Înflăcărează inimile noastre cu dorințele cele cerești și umple-ne de darurile și de dulcețile Raiului!
PSALMUL 144
1. Înălța-te-voi pe tine, iubită Maică a Fiului lui Dumnezeu și în fiecare zi îți voi cânta ție laude.
2. Peste tot pământul și oamenii slăvesc faptele tale și milele tale și insule multe preamăresc minunile tale.
3. Îngerii și Arhanghelii vestesc sfințenia sufletului tău și toți Sfinții binevestesc blândețea și smerenia ta.
4. Ochii noștri nădăjduiesc la tine, Preasfântă Fecioară, trimite-ne nouă hrană și băutură la vreme bună.
5. Iar sufletul flămând să ni-l hrănești și să ni-l saturi de dulceața cea cerească,
6. Iar noi, robii tăi, te vom binecuvânta, ca pe o Maică preamilostivă în vecii vecilor. Amin!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în veci vecilor. Amin
PSALMUL 145
1. Laudă, suflete al meu pe Doamna pururea Fecioara Maria, laud-o neîncetat, până când mai locuiești în trupul acesta.
2. Iar când vei ieși din temnița trupului stricăcios, ea ți se va înfățișa ca o apărătoare și în calea cea necunoscută, îți va fi o călăuză de nădejde!
3. Pâlcurile viclenilor diavoli vor dispare în fața luminii ei și vei trece fără de frică până la porțile păcii veșnice.
4. Slavă, laudă și cinste Împărătesei cerului, care ne va duce pe noi împreună cu ea în Împărăția cerurilor.
PSALMUL 146
1. Lăudați pe Doamna pururea Fecioara Maria, căci bun este psalmul.
2. Dulce și frumoasă este pentru ea o asemenea laudă.
3. Căci aceasta este ajutătoarea celor cu inima zdrobită și îi unge pe ei cu mirul de bună mireasmă al bunei sale voiri către ei.
4. Mari sunt milele ei, darul și îndurările ei nu au sfârșit.
5. Întâmpinați-o cu strigăte de bucurie, cântați-i întru mărturisirea psalmilor,
6. Căci va binevoi Împărăteasa cerului întru cei ce o slăvesc pe ea și nădăjduiesc la milele ei.
PSALMUL 147
1. Laudă, Biserica lui Dumnezeu, pe iubita Maică a Mântuitorului Hristos,
2. Proslăvește-o Sioane al darului celui nou, că fiii tăi vor fi binecuvântați de ea și se vor întinde de la o mare până la alta,
3. Împodobi-se-vor cu o pace bună și nădejdea lor nu se va rușina, te vor lăuda din neam în neam.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în veci vecilor. Amin
PSALMUL 148
1. Lăudați pe Doamna, Sfânta Fecioară Maria din ceruri, lăudați-o pe ea întru cele înalte, unde șade pe Scaunul neapropiatei sale slave, în veșminte aurite îmbrăcată și împodobită.
2. Lăudați-o toate popoarele, dobitoacele și păsările cerului și peștii mărilor.
3. Lăudați-o soare și lună, lăudați-o, toate stelele și lumina,
4. Lăudați-o Heruvimii și Serafimii, Scaunele și Domniile și Puterile,
5. Lăudați-o toți Îngerii și Arhanghelii și toate cetele oștilor cerești.
6. Slavă, laudă și cinste pururea Fecioarei Maria.
PSALMUL 149
1. Cântați Doamnei noastre și Împărătesei noastre o cântare nouă. Lauda ei în adunarea drepților.
2. Se vor bucura cerurile de slava ei, ostroavele mării și tot pământul, apa, focul, gerul și căldura, fulgerul și lumina să o proslăvească pe ea.
3. Înălțimea ei în gura drepților și lauda ei în cetele tuturor Sfinților.
4. Cetate a lui Dumnezeu, Sioane cerescule, prăznuiește-o veșnic în cântări de laude.
PSALMUL 150
1. Lăudați, dreptcredincioșilor, pe Maria, Doamna și Stăpâna noastră,
2. Lăudați pe puternica noastră apărătoare,
3. Lăudați pe Împărăteasa cerului și pe preamilostiva noastră Mamă,
4. Lăudați pe grabnica ajutătoare, pe apărătoarea plină de osârdie,
5. Lăudați înaltele ei fapte bune și minunile ei cele mari.
6. Lăudați-o, cetele Patriarhilor și Proorocilor,
7. Lăudați-o, Apostolii și toți Sfinții,
8. Lăudați-o, Mucenicii și Mărturisitorii,
9. Lăudați-o, fecioarele și cei ce trăiți în curăție.
10. Lăudați-o, Pustnicilor și monahilor,
11. Lăudați-o, toți credincioșii din toate straturile.
12. Lăudați-o, pruncilor și toate sufletele neprihănite, care sunteți cetățeni cerești.
13. Toată suflarea să laude pe cea plină de har, pe pururea Fecioara Maria!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA A DOUĂZECEA
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Tu, ceea ce ești sfeșnic aurit al Luminii dumnezeiești, neprihănită Doamnă, sufletul meu întunecat de negura păcatului, luminează-l cu lumina nepătimirilor! Te rog, și ticăloasa mea inimă o spală cu lacrimi de pocăință, căci pe tine te am eu, robul tău, nădejde de mântuire.
Slavă…
Amărăciunea chinurilor de acolo și cruzimea chinuitorilor, întunericul cel fără de lumină și veșnicul tartar care îngheață și nu încălzește, viermele purtător de venin și neadormit, înfricoșata scrâșnire a dinților, flacăra gheenei și nesuferita ardere, înfricoșatele vaiete și plânsul cel deznădăjduit, despărțirea de cei drepți și lipsirea de moștenirea lor, cugetându-le, cutremură-te, suflete al meu și înduplecă cu suspinele și cu lacrimile tale pe Maica Judecătorului, zicând: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și Maica Luminii, cere-mi iertare faptelor mele celor rele, mie, celui ce alerg cu credință la Acoperământul Tău.
Și acum…
Dă-mi, Stăpână, să mă îndulcesc de bunătățile raiului și să locuiesc în cereștile lăcașuri. Învrednicește-mă de cămara lui Dumnezeu și să mă împărtășesc acolo de slava lui Hristos și să mă satur de razele dulci și de negrăita lumină a frumuseții Lui, pentru ca, să cânt veșnic cu bucurie pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea nedespărțită, Care toate le-a creat cu înțelepciune din cele ce nu existau și pe tine pururea să te slăvesc, ceea ce ești preaslăvită de Dumnezeu.
Apoi: Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu sfintele și prea puternicele tale rugăciuni, alungă de la mine smeritul și ticălosul tău rob, deznădăjduirea, uitarea, nechibzuința, negrija și toate necuratele gânduri viclene și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la mintea mea cea întunecată. Și stinge aprinderea patimilor mele, căci sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește din robia multor amintiri și fapte cumplite și din toate lucrurile rele mă slobozește, că binecuvântată ești de toate neamurile și se slăvește preacinstit Numele tău în veci. Amin!
RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI (DUPĂ TERMINAREA PSALMILOR)
O, Preasfântă Fecioară, Maica Domnului Celui PreaÎnalt, Preamilostivă apărătoare și acoperământul tuturor, către tine alergăm cu credință! Caută din înălțimea slavei cerești la mine care cad la picioarele tale, ascultă smerita mea rugăciune de la mine păcătosul și nevrednicul tău rob și du-o înaintea Iubitului tău Fiu. O, preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu! Tu, care ești numită de toți grabnică ajutătoare și bucuria celor scârbiți, ascultă-mă pe mine necăjitul.
Tu, care ești liniștea celor mâhniți, liniștește durerile și întristările mele sufletești. Tu, care ești rug nears, păzește lumea și pe noi toți de vătămarea săgeților celor de foc ale vrăjmașului. Tu, care ești căutarea celor pierduți, nu îngădui să mă pierd în adâncul păcatelor mele. Tu, care ești vindecarea celor ce sunt în suferință, vindecă-mă și pe mine cel ce sunt rănit de neputințele mele cele trupești și sufletești. Tu, ceea ce ești neașteptată bucurie, cu bucuria mântuirii tale ia de la mine frica chinurilor viitoare. Tu, care ești chezășia păcătoșilor, fii și pentru mine păcătosul o bună chezășie de pocăință și de mântuire.
La tine, după Dumnezeu, îmi îndrept toată nădejdea mea. Fii mie pururea o neadormită Mijlocitoare înaintea Fiului tău, a Domnului nostru Iisus Hristos! Întărește-mă în credința ce o am către El! Împuternicește-mă în dragostea Lui! Învață-mă să te iubesc și să te slăvesc și pe tine, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, preabinecuvântată Marie! Mă încredințez atotstăpânitorului tău acoperământ, Născătoare de Dumnezeu, mă predau în mâinile tale pentru toți vecii!
Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, cu smerenie mă rog ție: vindecă cumplitele patimi ale sufletului meu și dăruiește-mi iertarea multelor mele păcate pe care le-am săvârșit în chip nebunesc. Spurcându-mi sufletul și trupul, vai mie! ce voi face eu, ticălosul, în ceasul acela, când îngerii cei înfricoșați vor despărți sufletul de pătimașul meu trup? Atunci să-mi fii ajutătoare și caldă stătătoare înainte, căci pe tine te am Zid tare și nebiruit eu, robul Tău!
Stăpână, nu îndepărta pe robul tău, căci toată nădejdea mea, după Dumnezeu, spre tine o pun. Nu te îngrețoșa de mine necăjitul și chinuitul de cele mai cumplite boli. Ci ca o Maică plină de milă, izbăvește-mă de mustrările conștiintei mele, potolește furtuna gândurilor mele celor rele, stinge cuptorul poftelor și îmblânzește flacăra trupului, aprinde în mine dragostea către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Păzește-mi toate simțurile, nu îngădui să intre în inima mea nici o dorință nebună. Roagă-L pe Domnul să-mi dea vreme de pocăință, ca să nu mă taie securea morții ca pe pomul cel neroditor și să nu fiu aruncat în foc. Aprinde făclia cea stinsă a sufletului meu, împrăștie întunericul fărădelegilor mele și alungă prin mijlocirea ta negura poftelor mele, căci mult poate mijlocirea Maicii înaintea Fiului pentru cei ce au o bună înclinare spre împăcare. Dă-mi lumina pocăinței și du-mă spre ziua când voi avea o inimă zdrobită. Dă-mi să mă îndulcesc de darurile Fiului tău cele neajunse, negrăite și nemărturisite în viața cea premergătoare cerului. Să nu fiu lipsit, Preacurată Stăpână, de împlinirea nădejdii mele, ci să mă învrednicesc în veacul de acum să mă împărtășesc neosândit cu preasfântul și preacuratul Trup și Sânge al Fiului și Dumnezeului tău, iar în veacul viitor, de cina cea dulce din ceruri și de veselia raiului în lăcașurile sfinților! Învrednicește-mă de cămara lui Dumnezeu și să mă împărtășesc acolo de Slava lui Iisus Hristos, să mă satur de razele dulci și de negrăita lumină a frumuseții Lui, pentru ca să cânt veșnic, cu bucurie, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, care toate le-a creat cu înțelepciune din cele ce nu erau și pe tine pururea te slăvesc, ceea ce ești Preaslăvită, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria!
O, Preabinecuvântată pururea Fecioară Maria! Iubită Fiică a Tatălui Ceresc, mă rog ție, fii mie păcătosului, cârmaciul meu, atâta vreme cât înot în furtunoasa mare a veacului acestuia, iar mai ales la sfârșitul vieții mele, să ajung cu bine la limanul cerescului Ierusalim, unde te voi lăuda și te voi ferici în vecii vecilor. Amin!

RS
✦ Culegere și traducere