Catisma a treisprezecea — Psaltirea Maicii Domnului
PSALMUL 91
1. Bine este să ne mărturisim Domnului, bine este a cânta slava și minunile iubitei Sale Maici, pururea Fecioarei Maria!
2. Vestiți cu minte trează îndurările ei și toate milele ei!
3. Strigați în strunele inimilor voastre, cum s-au preamărit asupra noastră minunatele ei fapte!
4. Bărbatul neînțelept nu pricepe acestea, iar cei ce o caută vor fi primiți ca niște cetățeni ai Raiului.
5. Iar cei ce poartă în minte și în inimă dulcele ei nume, vor fi înscriși în cartea vieții veșnice,
6. Vor fi sădiți în Casa Domnului,
7. Vor înflori în curțile lui Dumnezeu.
PSALMUL 92
1. Domnul a împărățit, cu strălucire S-a îmbrăcat.
2. A îmbrăcat-o și pe preabinecuvântata Maica Sa, cu frumoasele veșminte ale tuturor faptelor bune,
3. Că se cuvine că o asemenea sfințenie să fie în Casa Lui cea sfințită de Duhul Sfânt!
4. Învață-ne și pe noi, Stăpână, să săvârșim toată dreptatea,
5. Îmbracă-ne sufletele cu veșmântul mântuirii, ca să nu rămânem în afară de cămara lui Iisus Hristos!
6. Ajută-ne nouă, celor ce suntem împuținați în conștiința noastră cea curată,
7. Schimbă-i fața și înfățișeaz-o în soarta adevărului ceresc!
PSALMUL 93
1. Dumnezeul răzbunărilor este Domnul, că păcatele noastre nepocăite sunt sortite dreptei Sale Judecăți!
2. Dar tu, atotmilostivă Stăpână, îl îndupleci și-L rogi să fie îndelung răbdător.
3. Căci dacă tu nu ne-ai fi ajutat cu starea ta înaintea Lui, puțin de nu s-ar fi sălășluit în iad sufletul nostru împietrit.
4. Fericit este acela care înțelege cu inima, mijlocirea ta de Mamă.
5. Nu este zadarnică rugăciunea cu care se roagă ție sufletul păcătos care se pocăiește.
6. Cereștile tale mângâieri îl vor îmbărbăta în conștiința lui, după cum mulțimea păcatelor și duhul întunecat al deznădejdii va fugi de la el.
7. Slavă ție, Împărătească cerească, mântuirea păcătoșilor care caută mântuirea!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în veci vecilor. Amin
PSALMUL 94
1. Veniți să ne bucurăm de Doamna noastră, pururea Fecioara Maria,
2. Să întâmpinăm fața ei cu psalmi și s-o lăudăm în cântări duhovnicești.
3. Veniți să ne închinăm și să cădem la picioarele ei, mărturisindu-ne cu lacrimi pline de recunoștință păcatele noastre în fața ei.
4. Ea va cere de la iubitul ei Fiu, de la Hristos Dumnezeul nostru, mila Sa.
5. Ea va sta înainte la judecata lui Dumnezeu,
6. Va fi de partea noastră în timpul sfârșitului, apărând sufletul nostru,
7. Iar cu starea ei înainte ne va învrednici de odihna veșnică și fericită.
PSALMUL 95
1. Cântați cântece noi de mulțumire! Cântați-i Maicii lui Dumnezeu toate marginile pământului,
2. Vestiți printre neamuri slava ei și printre toate popoarele lumii minunile ei.
3. Slava cerească se oglindește în preasfânta ei față, blândețea și smerenia în ochii ei.
4. Să se veselească cerurile, având înlăuntru pe atotputernica Împărăteasă,
5. Să se bucure pământul, prăznuind preaslăvitul ei nume!
PSALMUL 96
1. Domnul a împărățit, se bucură cerul și pământul, se bucură iubita Lui Maică, Preasfânta Fecioară Maria,
2. Mai mult decât toți locuitorii cerului și decât cei născuți pe pământ, în toată Împărăția stăpânirii Sale.
3. Închinați-vă ei, toți locuitorii Raiului, Îngerii, Arhanghelii și toate puterile cerești!
4. Măriți pe marea noastră Împărăteasă! Patriarhii și Proorocii, împletiți-i cununi de laude!
5. Apostolilor, Sfinților, Mucenicilor, Mărturisitorilor, Feciorelnicilor, cântați-i din cântările Sionului.
6. Veseliți-vă toți drepții de preaslăvita Stăpână,
7. Mărturisiți totdeauna și pretutindeni, cu inima și cu gura, pomenirea sfințeniei sale.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în veci vecilor. Amin
PSALMUL 97
1. Cântați Doamnei noastre Stăpână, o cântare nouă, că lucruri minunate a săvârșit în neamul creștinesc,
2. A descoperit milele sale până la marginile pământului.
3. Preaslăvitul ei nume s-a auzit în toată lumea.
4. Iar mai mult decât toți ceilalți, noi credem și mărturisim că ea a fost și va fi pentru totdeauna, preamilostiva noastră Mamă,
5. Adâncul milei și al îndurărilor și scară la cer,
6. Corabie gânditoare cu care ne mântuim fără de nici o primejdie de veșnicul potop de foc.
PSALMUL 98
1. Domnul a împărățit, împreună cu El s-a proslăvit și Maica Lui preaiubită,
2. Care fiind mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită decât Serafimii, stă de-a dreapta lui Dumnezeu.
3. Mare este slava ei în Sion și în Ierusalimul cel de sus podoaba ei.
4. Mare este lauda ei pe pământ, Biserica credincioșilor mărturisește preaslăvitul ei nume în veacul veacului.
PSALMUL 99
1. Strigați Maicii lui Dumnezeu toți oamenii credincioși și cucernici.
2. Rugați-vă ei cu evlavie și bucurați-vă de fața ei cu bucuria duhului.
3. Apropiați-vă de ea cu inima bine supusă și în umilința inimii,
4. Plecați-vă genunchii în fața sfintei închipuiri a feței sale, care luminează cu har ceresc,
5. Să fim curați cu inima și ea ni se va înfățișa cu pace și cu liniște,
6. Iar de la cine Împărăteasa cerului își va întoarce fața sa, din pricina împietririi inimii sale nepocăite, acela nu are nădejde de mântuire.
7. O, Preamilostivă Stăpână, pomenește-ne și pe noi cu bunăvoința ta și vrăjmășia iadului va fugi de la noi.
PSALMUL 100
1. Milă și judecată îți voi cânta ție, Împărăteasa cerului,
2. Voi cânta mila pe care cu smerenie o caut la tine.
3. Eu nu voi pieri, ci mă voi mântui prin tine, Preacurată Fecioară.
4. Voi cânta judecata, după care mă voi lipsi de bunăvoința ta de Mamă față de mine, din cauza fărădelegilor mele,
5. Dar voi lăuda mereu în cântări preaslăvitul tău nume, Stăpână, și voi dobândi o adevărată odihnă pentru sufletul meu.
6. Mă voi întraripa spre bunătatea și îndurările tale și nu mă voi lipsi de așteptările și nădejdea mea spre tine.
7. Întărește sufletul meu slab, în credință, nădejde și dragoste către iubitul tău Fiu, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, ca să-mi dăruiască prin tine iertarea păcatelor mele.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în veci vecilor. Amin
DUPĂ CATISMA A TREISPREZECEA
Sfinte Dumnezeule…Preasfântă Treime…Tatăl nostru…
Cunoscând neprețuitul dar al milostivirii tale și stăpânirea dumnezeiască a puterii tale, mă rog ție cu osârdie, răpește pe robul tău din toate cumplitele necazuri și umple de bucurie inima mea, tu, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită!
Slavă…
Vrăjmașul care luptă împotriva noastră năvălește cumplit peste moștenirea ta, Împărăteasa tuturor! Pierde mișeliile lui, ca să cunoască tăria ta, cu amenințarea ta cea dumnezeiască pierde-l cu totul.
Și acum…
Nemincinoasă mântuire a creștinilor, mijlocitoare neclintită a păcătoșilor, puternica noastră întrajutorare, acoperă-mă cu aripile stăpânescului tău Acoperământ și stai de față în ceasul ieșirii sufletului meu din trup!
Apoi: Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea:
O, Preasfântă Doamnă, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, Împărăteasa cerului! Mântuiește-mă și mă izbăvește pe mine, păcătosul robul tău, de nedreptate, clevetiri, de toată nevoia și năpasta și de moarte năprasnică. Miluiește-mă în ceasurile de peste zi, în cele de dimineață și în cele de seară și păzește-mă în orice vreme. Ori de merg pe drum, ori de mă aflu în ceas de noapte, acoperă-mă și mă apără!
Apără-mă, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, de toți vrăjmașii mei văzuți și nevăzuți și de orice rea întâmplare. În orice loc și în toată vremea să-mi fii mie, Maică preabună, un zid nebiruit și o puternică apărare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!