Rugăciune către Sfântul Ierarh Vasile de la Ostrog, tamaduitorul celor cu minti bolnave.
O, Sfinte Ierarhe Vasile al Ostrogului, blândul păstor al turmei necăjite, auzi suspinurile inimilor noastre strâmtorate de necazuri, vezi Sfinte, povara neputințelor trupurilor noastre și cu milostivirea ta negrăită dă pace sufletelor tulburate și mângâiere trupurilor noastre. Mult te-ai ostenit în via lui Hristos, smulgând spinii ereziilor înșelătoare și sădind florile cuvintelor dumnezeiești, care umplu de mireasma dreptei credințe sufletele credincioșilor. Mai mult te-ai ostenit să-ți împodobești mintea cu mărgăritarele gândurilor smerite și să-ți aprinzi făclia inimii cu focul dragostei lui Hristos, punând la picioarele Mântuitorului întreaga lume într-un suspin al rugăciunii tale curate. Cu blândețe ai ridicat oile cele rănite de săgețile ereziilor și sufletele cele îmbolnăvite de păcat le-ai tămăduit cu untdelemnul rugăciunii tale. Căutat-ai în orice ceas să-ți umpli vasul inimii cu mirul dragostei față de aproapele, bine știind Părinte, căci prin mila săvârșită fraților noștri întru Hristos ne umplem și noi de bogăția darurilor Cuvântului. Pentru aceasta, plăcută a fost viața ta lui Hristos, care ți-a răsplătit cu bogate daruri nevoința pentru îndreptarea turmei cuvântătoare la limanul Adevărului. Dar ca un milostiv, darurile tale le-ai împărțit cu noi și ai revărsat tuturor mângâieri duhovnicești și ai alungat de la noi norii întunecați ai bolilor de orice fel. De aceea, cu nădejde venim către racla sfintelor tale moaște, ca prin osteneala rugăciunilor tale să agonisești și pentru noi daruri de tămăduiri sufletești și trupești de la Doctorul Cel fără de plată.
Candela dreptei credințe ai păzit-o nestinsă de suflările viforului ereziilor catolice și cu sabia rugăciunii tale ai stat înaintea turcilor, păzind Biserica lui Hristos de toate tulburările. Și acum te rugăm să mijlocești ca să se dăruiască păstoriților noștri lumina înțelepciunii lui Hristos spre călăuzirea turmei cuvântătoare spre pășunea poruncilor neschimbate ale Stăpânului. Păstoriților cere râvnă pentru mergerea cu credință pe calea strâmtă a mântuirii.
Pe cei ce cheamă numele tău cu credință împărtășește-i de mila bogată a lui Hristos și fii, după trebuință, fiecăruia, râu nesecat de tămăduiri celor apăsați de boală, adiere a păcii lui Hristos celor tulburați de patimi, solitor al pocăinței celor împovărați cu grele și multe păcate. Înmulțește untdelemnul rugăcunii în candelele inimilor noastre pururea stinse de vântul potrivnic al patimilor. Înaintea ta își pleacă genunchiul cu credință credincioșii din toată lumea, iar tu, ca cel ce stai cu îndrăzneală înaintea scaunului lui Hristos pleacă genunchii inimilor noastre spre smerenie, ca să ne învrednicim prin mijlocirea ta de ajutorul Stăpânului. Împreună cu Născătoarea de Dumnezeu cere pace lumii tulburate de uneltirile vrăjmașilor nevăzuți, dar și mai mult de lucrarea păcatelor noastre, ca dobândind vreme de pocăință sub acoperământul rugăciunilor tale să aducem veșnică mulțumire, slavă și închinăciune Tatălui Celui fără de început, Fiului Celui iubitor de oameni și Duhului Celui a toate cele de mântuire Plinitor, iar ție cântări neîncetate de laudă și mulțumire. Amin.