Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeei
Sfinte Ierarhe mărturisitor, învățătorule al adevărului și doctore fără de arginți, Sfinte Luca, ție plecăm genunchii sufletului și ai trupului și, căzând la cinstitele și tămăduitoarele tale moaște, pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoșii, cinstite părinte, și du rugăciunea noastră la milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu toți sfinții. Credem că ne iubești cu aceeași dragoste cu care i-ai iubit pe frații tăi, când viețuiai în această lume. Meșteșugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferințele celor bolnavi le-ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaștele tale izvor de tămăduire; că felurite neputințe se vindecă și putere se dăruiește celor ce cu evlavie le sărută și cer dumnezeiasca ta mijlocire.
Pentru aceasta cu căldură ne rugăm ție, care ai primit harul tămăduirilor: pe frații noștri (N) cei bolnavi și cumplit înviforați de suferință cercetează-i și vindecă-i de neputințele care îi stăpânesc. Cu totul cinstite și Preasfinte Părinte Luca, nădejdea celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita pe frații noștri (N) și dăruiește-le vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca și noi dimpreună cu tine să-L slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, o Dumnezeire și o Împărăție, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.