Rugăciuni scurte către Maica Domnului

Culegere:
4 min citire
Mărime text:

Ușa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre.

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup. Să nu întorci fața ta de la izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a șters toată lacrima de pe fața tuturor. Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei și ai pierdut grija păcatului

Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumire, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să-ți strigăm ție: Bucură-te Maică, pururea Fecioară! Amin

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, carea fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Amin.

Preacurată și binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Maria, Maica cea bună a Bunului Împărat, revarsă mila Fiului tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu rugăciunile tale, mă îndreaptă spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și prin tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești una curată și binecuvântată. Amin.

Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea străinilor și ajutătoarea săracilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea necăjiților, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi: dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Maica lui Dumnezeu! Tămăduiește rănile sufletești și trupești ale copiilor mei (numele), pe care le-am pricinuit prin păcatele mele. Îi încredințez pe de-a-ntregul Domnului meu Iisus Hristos și ocrotirii tale cerești, Preacurată. Amin

Cu strălucirea ta, Preacurată, luminează, ca o Milostivă și fără de prihană, sufletul meu cel întunecat de orbirea patimilor și cu Dumnezeiască frică mă întemeiază.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce ai născut cu trup pe Făcătorul tuturor și ai șters blestemul cel de demult al lui Adam, izbăvește-mă, Preanevinovată, de întunecarea patimilor mele.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Că ceea ce ești Maica Mântuitorului și Dumnezeului nostru, caută cu ochiul tău milostiv, Fecioară Preanevinovată, la nevoia cea amară a sufletului meu și de reaua deprindere a patimilor celor pierzătoare izbăvește-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov

Atot milostivă, Împărăteasa mea, Preasfântă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singură și neîndoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijlocește, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână, ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.

Roaga-te Maicii Domnului, cea mai binecuvantata dintre femei, cea care a dat nastere Mantuitorului sufletelor noastre, mantuitoarea neamului crestinesc. In vremuri de grea incercare, a noastra sau a celor dragi noua, sa ne indreptam catre Maica Domnului. Ea, prin harul sau, fiind aparatoarea celor neputinciosi, a bolnavilor, ne poate alina necazurile si nevoile noastre vor fi ascultate. Prin rugaciune vom gasi calea cea drapta, prin puterea rugaciunii sufletul nostru va fi patruns de lumina. Psaltirea Maicii Domnului este calea prin care orice om in suferinta, cu sufletul cuprins de dubii, isi poate gasi raspunsurile si pasii spre mantuire.

RS
✦ Culegere și traducere
Maica Domnului Viața, minunile și toate rugăciunile către acest sfânt →