✦ vindecare

Rugăciune pentru bolnavul căzut în deznădejde

Culegere:
1 min citire
Mărime text:

Doamne, Dumnezeule al părinților noștri, Care dăruiești pace multă celor ce iubesc legea Ta, ai grijă de robul Tău cel bolnav care este greu încercat de deznădejde. Nori negri s-au abătut asupra sufle­tului său și nu mai vede razele iubirii Tale. Cugetul său s-a întunecat și nu se mai împărtășește de lumina Ta. O, amară deznădejde! Crudă fiară care se nă­pustește asupra sufletului ca asupra unui pui lipsit de apărare! Numai Tu știi, Atotștiutorule, câți și-au pus capăt zilelor din această pricină, câți oameni au fost aruncați de acest duh rău în adâncurile iadului. Să nu îngădui ca făptura Ta să fie înghițită de moarte, ci să fie ridicată prin puterea Ta. Dăruiește și lui și nouă, Doamne, roadele Du­hului Tău cel Sfânt, care sunt pacea, dragostea, îndelunga răbdare, credința, blândețea, înfrânarea și curăția, ca atunci când vom părăsi această lume să intrăm în odihna Ta cea cerească. Amin!

RS
✦ Culegere și traducere