Rugăciuni către Sf. Mc. Gheorghe
Rugăciune 1
„O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați bucurie nespusă, primește de la mine (se spune numele) această rugăminte a smeritului tău rob. Păzește-mă în lumea aceasta și în cea de apoi, de tot necazul și ispita, de boala și nenorocirea. Ajută-mă pe mine și pe familia mea în (se spune problema). Îți mulțumesc Sfinte Gheorghe și Te cinstesc pe Tine și Te preamăresc în veci. Amin”
Rugăciune 2
„Ca un apărător al celor robiți și celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor Împăraților ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
„Cu nevoință bună te-ai nevoit prin credință, purtătorule de chinuri al lui Hristos și păgânătatea chinuitorilor ai mustrat și jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta și cunună de biruință ai luat; și cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greșeli.”
Rugăciune 3
„Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Tu, Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și carele de purtătorii de nevoință ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii.
Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajută necredinței și slăbiciunii mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.
Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl.
Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin.”
Rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, înainte de a i se tăia capul cu sabia:
„Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmașii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursă vânătorilor! Auzi-mă și acum, Stăpâne, și stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârșit și izbăvește sufletul meu de meșteșugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmașului celui mare Și de duhurile cele necurate. Și să nu le socotești păcatul celor ce au greșit înaintea mea, în neputința lor, ci iertare și dragoste arată-le lor, ca și aceia, cunoscându-Te, să câștige parte din împărăția Ta, împreună cu aleșii Tăi. Primește și sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ți-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greșelile mele cele cu știința și cu neștiință. Adu-Ți aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviință, că binecuvântat și preamărit Ești în veci. Amin.”