Patul de spital este un loc aspru pentru suflet: ești departe de casă, între străini, cu trupul slăbit și cu gândurile risipite. Și totuși, câți nu au mărturisit că tocmai acolo, în salonul cu miros de dezinfectant, s-au rugat pentru întâia oară cu adevărat! Rândurile de față sunt un îndreptar simplu pentru cel internat și pentru cei care îl însoțesc: cum să te rogi în spital, ce să citești, ce să ceri de la preot și cum să împaci credința cu ascultarea de doctori.
Doctorul este de la Dumnezeu
Se cuvine spus de la început, ca să nu rămână nicio îndoială: tratamentul nu este lipsă de credință. Înțeleptul Isus Sirah scrie limpede: „Cinstește pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că și pe el l-a făcut Domnul... Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu se va scârbi de ele” (Sirah 38, 1–4). Cine își ia medicamentele la ore fixe și ascultă de medic face ascultare, iar ascultarea, unită cu rugăciunea, este ea însăși lucrare duhovnicească. Rugăciunea însoțește tratamentul; nu l-a înlocuit niciodată în tradiția Bisericii.
Cum te rogi când nu ai liniște
În salon nu ești singur și nu poți aprinde candelă. Nu-i nimic: Dumnezeu aude și rugăciunea făcută în gând, sub pătură, la trei noaptea când nu vine somnul. Cel slăbit să nu se silească la rânduieli lungi — mai bine puțin și des decât mult și niciodată. Trei sprijine s-au dovedit bune: rugăciunea lui Iisus, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, rostită în ritmul răsuflării; Psalmul 22 , care se citește seara și coboară pace — „Domnul este Păstorul meu și nimic nu-mi va lipsi”; și rugăciunea pentru cel bolnav , pe care o pot rosti și cei de acasă, la aceeași oră cu tine, ca să fiți împreună în rugăciune măcar cu inima.
Preotul de spital și Sfintele Taine
Aproape toate spitalele mari din România au capelă și preot de caritate; întreabă la asistenta-șefă sau la ghișeul de internări cum îl poți găsi. Preotul vine la patul bolnavului pentru spovedanie, pentru împărtășanie și, când se adună doi-trei preoți, chiar pentru Sfântul Maslu . Nu aștepta să fii „destul de grav” ca să-l chemi: Tainele nu sunt pentru muribunzi, ci pentru vii, spre întărire. Iar dacă bolnavul nu poate vorbi, familia poate cere preotului rugăciuni la căpătâi — de mare mângâiere și pentru cel bolnav, și pentru cei ce priveghează.
Pentru cei care așteaptă pe holuri
Aparținătorii duc uneori o cruce mai grea decât bolnavul: așteptarea. Înaintea unei intervenții se citește rugăciune înainte de operație — o pot citi și cei din sala de așteptare, cu numele celui drag pomenit. Iar după ce primejdia a trecut, să nu uităm ce uită aproape toți: rugăciunea de mulțumire după vindecare . Din zece leproși curățiți, unul singur s-a întors să mulțumească; să fim măcar noi acela.
Întrebări frecvente
Pot să mă rog dacă sunt legat de aparate și nu pot vorbi? Da. Rugăciunea minții nu are nevoie de buze. Un „Doamne, miluiește” rostit înlăuntru cântărește înaintea lui Dumnezeu cât o priveghere.
E cuviincios să mă rog în salon, între oameni de alte credințe? Da, cu discreție: în gând sau cu voce abia șoptită, fără să tulburi pe nimeni. Evanghelia ne învață să ne rugăm „în cămara noastră” — iar în spital, cămara este inima.
Ce pot face dacă spitalul nu are preot? Familia poate chema preotul parohiei de care aparține spitalul sau pe cel al bolnavului; niciun preot nu refuză chemarea la un bolnav. Până vine, rugăciunea celor din casă ține locul candelei.