Psalmul 142 — Doamne, auzi rugăciunea mea
„Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta.” Cu aceste cuvinte începe Psalmul 142, cel din urmă dintre cei șapte psalmi de pocăință și unul dintre cei șase psalmi care se citesc în fiecare dimineață la Utrenie. Biserica îl are, așadar, pe buze în fiecare zi — iar cine îl face rugăciunea dimineților sale se roagă împreună cu toată Biserica.
Psalmul dimineții și al duhului mâhnit
„Mâhnitu-s-a întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea” — iată starea din care se roagă psalmistul: prigonit, cu sufletul la pământ, cu duhul slăbit. Dar tot el ne arată și ieșirea: „Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale”. Când inima se tulbură, aducerea-aminte de binefacerile de altădată ale lui Dumnezeu este doctorie: bolnavul care își amintește prin câte l-a mai trecut Domnul prinde putere pentru încercarea de acum.
«Fă să aud dimineața mila Ta»
Versetul cel mai cunoscut al psalmului este o rugăciune de dimineață desăvârșită: „Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.” Două cereri într-o singură suflare: mila — pentru ziua care începe, și calea — pentru hotărârile ei. Pentru cel aflat în tratament, care își începe fiecare zi cu nesiguranță, cererea aceasta îndoită este pâinea de dimineață a sufletului; se potrivește rostită înaintea plecării la spital sau la analize, urmată de rugăciunea de dimineață obișnuită.
Când și cum se citește
Psalmul 142 se citește în fiecare dimineață în rânduiala celor șase psalmi ai Utreniei, iar acasă: dimineața, la începutul zilei grele; în vreme de mâhnire și de tulburare a inimii; și în rânduiala Paraclisului Maicii Domnului, unde este chiar psalmul de început — cine citește Paraclisul îl rostește fără să știe, poate, că este Psalmul 142. Textul întreg se află în Psaltire, la Catisma a nouăsprezecea.
Întrebări frecvente
De ce se citește Psalmul 142 la începutul Paraclisului? Pentru că așază sufletul în starea potrivită rugăciunii către Maica Domnului: mâhnire mărturisită, nădejde ridicată, cerere de călăuzire. Din pragul acesta, Paraclisul urcă spre „Ceea ce ești mai cinstită”.
Care este legătura lui cu ceilalți psalmi de pocăință? Este pecetea lor: după strigătul din adânc al Psalmului 129 și după lacrimile Psalmului 6, Psalmul 142 face pasul înainte — cere calea: „Arată-mi calea pe care voi merge”. Pocăința se împlinește în umblare, nu în oftat.