Psalmul 6 — Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri
„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele.” Așa se deschide Psalmul 6 — întâiul dintre cei șapte psalmi de pocăință — și puține rugăciuni din toată Scriptura se potrivesc mai bine pe buzele omului bolnav. David nu filosofează despre suferință: o strigă, cu oase tulburate și cu așternutul scăldat în lacrimi.
Psalmul în care boala și pocăința se întâlnesc
Cine citește Psalmul 6 bagă de seamă un lucru adânc: David nu desparte durerea trupului de starea sufletului. „S-au tulburat oasele mele... s-a tulburat sufletul meu foarte” — trup și suflet se clatină împreună, și tot împreună se ridică. De aceea Biserica îl pune înaintea celui bolnav: nu ca să-i spună că boala ar fi pedeapsă — Domnul a lămurit la orbul din naștere că nu este așa — ci ca să-i dea cuvinte pentru amândouă durerile deodată. Vindecarea cerută aici este întreagă: „vindecă-mă” pentru oase și „miluiește-mă” pentru suflet.
Lacrimile care nu se pierd
„Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda.” Cine a petrecut nopți de spital sau nopți de veghe lângă un bolnav știe că versetul acesta nu e figură de stil. Psalmul îngăduie plânsul — îl sfințește chiar — dar nu-l lasă fără capăt: în cele din urmă vine întorsătura, „auzit-a Domnul glasul plângerii mele; auzit-a Domnul cererea mea”. Între lacrimă și încredințare, atât e drumul psalmului. Îl străbatem de fiecare dată când îl citim.
Când și cum se citește
Psalmul 6 se află în Catisma întâi a Psaltirii și în rânduiala celor șapte psalmi de pocăință. Se citește îndeosebi: în vreme de boală — a ta sau a altuia, seara, când neliniștea nu te lasă să dormi, alături de Psalmul 22 ; și în perioadele de pocăință, împreună cu Psalmul 50 . Se poate adăuga la sfârșit rugăciunea pentru cel bolnav , cu pomenirea numelui. Textul întreg se găsește în orice Psaltire, la Catisma întâi.
Întrebări frecvente
De ce începe psalmul cu „nu cu mânia Ta să mă mustri”? Pentru că omul în suferință simte adesea că Dumnezeu S-a mâniat pe el. David ne învață să spunem temerea aceasta în față, ca pe o rugăciune — și tocmai spunând-o, ea se topește: psalmul se încheie cu încredințarea că Domnul aude.
Psalmul 6 se citește doar de cel bolnav? Nu. Îl citesc și cei ce priveghează lângă bolnav, și duhovnicii pentru fiii lor, și oricine trece prin întristare — este rugăciunea oricărui om ostenit de suspin.