Rugaciuni catre Sfintii Pentru si Pavel
Pe Voi, Apostoli slăviți ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiți stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici și ți-a dăruit harul să-i întărești în credință pe toți frații tăi.
Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din dușman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăți neamurilor toate comorile învățăturii creștine.
Sfinte Petre și Sfinte Pavele, amândoi ați lucrat cu neobosită însuflețire la răspândirea Împărăției lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.
La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăți nedrepte se abate asupra vieții noastre, să-i îndepărtați pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră.
Acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, vă bucurați de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviți spre Biserica lui Hristos care călăuzește popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei și să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.
Ne închinăm Vouă, să-L rugați pe Mântuitorul nostru să-i lumineze și să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoți și întregul popor creștin.
Rugați-L pe Domnul secerișului să trimită lucrători sârguincioși în ogorul Tău, pentru ca toți oamenii de bunăcredință să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.
Slăviți Apostoli Petru și Pavel, să ascultați rugăciunea noastră, credincioși încercați de cumplite necazuri, să fiți milostivi și să îndepărtați din viața noastră furia dușmanilor porniți să ne doboare cu orice preț. Amin”.